orga

ce ai tu mai frumos …. e Dumnezeu

in sufletul tau, in noapte, cauta-l

in diminetile nesigure, cheama-l

in zilele nebune, striga-i linistea

cauta-l ca sa te gaseasca…negresit asa va fi!

 

?!?

biserici ma-nchina, ma smeresc icoane
…va iubeste atat de mult…
cum sa va arat asta?!?

in lumea voastra nu sunt eu
in lumea mea nu sunteti voi
unde e lumea noastra?!?

o lume frumoasa, ascunsa
o lume nebuna, dezlegata
je ?!?…Doamne ajuta!

tomnatica, prin iarna imprimavarez

imi scutura vantul frunze de nuc in fata
imi scutura vantul frunze de salcam in par
…galbene…impersonale…daruitoare…

imi curge apa din fata rugaciuni si linisti
imi curge soarele din spate lumina spre alta lume
…mistice…transcendente…daruitoare

ma las intomnata, prin iarna sa-imprimavarez
ma scutur de lume…tes vise, curg catre libertate
…simplu…firesc…viu

atat de mult…

Dumnezeu…
Ne-a facut lumea, ne-a nascut
Apoi El s-a retras in nevazut
…tacut.

In asteptare de iubire de la om
Ca roada asteptat de la pom
… atat de mult

Cu lutul Sau in ale noastre maini
Trecandu-ne cu inimi-punti in alte lumi
…ne iubeste

perspectiva

mi-e dor de dorul cu care va inconjuram
mi-e dor de mine cum eram cand eram langa voi
mi-e dor de starea mea cand va iubeam
si-mi radea sufletul cand povesteam de „noi”

uitarea insa-si lasa mrejele-i cetoase
si spatiul sterge perspectiva, ochiu-ti-amageste
sunt tot aici si nu s-au dus trairile frumoase
insa doar pentru cel care inchide ochii si iubeste

cu respect si admiratie

…pentru cei ce fac sacrificii numai de ei stiute
…pentru cei care muncesc pentru continuitate
…pentru cei care slujesc frumusetea
…pentru cei care rabda pentru ceilalti
…pentru cei care iarta
…pentru cei care iubesc
…pentru cei care canta
…pentru cei care imbratiseaza

hai sa pictam un tablou de toamna

toamna…o!ce spectacol fabulos
cum moare ea, natura, de frumos…
o uimitoare hora de culori!
cand „frunzele se transforma in flori”

frunzele mor frumos, nu se mahnesc
ca-n iarna friguroasa nu traiesc
stiu ca in primavara iar vor invia
prin alta frunza dar din seva sa

poate ca de la frunze oameni-ar putea-nvata
sa moara, sa transceada, sa traiasca viata
copacul da, frunza transforma, rodul creste
rodul hraneste, frunza moare si copacul dainuieste

…pana cand

te voi iubi pana cand vei invata sa te iubesti pe tine insati
te voi imbratisa pana cand vei invata sa imbratisezi copacii
te voi hrani pana cand vei invata ca nu ai nevoie de hrana
te voi indrepta pana cand vei invata sa mergi drept

…pana cand vei rodi
…pana cand te vei implini
…pana cand te vei darui
…pana cand vei FI

binecuvanteaza

nu prigoni un suflet bland
ca multe poveri de rabdare isi poarta
nu rade cand vezi ingeri cazand
ca stramta si-abrupta e calea cea dreapta

iarta-l pe cel ce din frica iti tipa
ocari si reprosuri, ca rana isi are
mangaie-l pe cel ce din praf se ridica
ca ziua ii grea si carnea il doare

suflete bland, cu poveri de rabdare
pe calea ta fii mangaiat si iertat
uita-le raul, da zilei culoare
fii lor prieten nedeclarat

dar nu te increde-n lume
ca lumea nu-i casa ta buna
si te va uita cand soarele-apune
…viseaza acum, e-o noapte cu luna…